Mesajul Luminii – Decembrie 2013



Dragii mei,

Acesta este ultimul newsletter al anului si vreau sa va multumesc ca mi-ati fost alaturi in acest an. Doresc sa va sustin, sa va inspir, sa crestem impreuna, sa ne bucuram si sa ne regasim ca Sine Divin intarind conexia cu divinul, cu Mama Pamant, cu familia si cu toata lumea.

In aceasta luna l-am sarbatorit pe Sfantul Nicolae si impartasesc cu bucurie aici o poezie primita de la unul dintre voi:

Darul Mosului

Daca astazi de dimineata te-ai trezit sanatos, linistit, cu sentimentul acela cald de multumire,
Daca ai pe chip un zambet larg si in priviri multa iubire,
Daca nu simti durerea ca iti apasa umerii si ai o nevoie inexplicabila de a spune cuiva ca il iubesti,
Daca ai uitat de lipsuri si nelinisti, de rataciri, impacari, amagiri,
Daca ai alungat toate gandurile neplacute din viata ta,
Daca simti ca ai putea sa zbori pentru ca ai sufletul usor ca fulgul si simti ca inima o ia navalnic spre viata,
Daca nu mai vrei sa auzi de rautati, vorbele grele spuse, greseli ce ti-au intunecat momentele tale cele mai dragi,
Daca retraiesti doar acele lucruri ce vor da vesnic valoare vietii tale si nu te mai agati de sperante desarte,
Daca ai prieteni alaturi, pe care ii pretuiesti pentru ca sunt parte a sufletului tau si vibreaza o data cu tine,
Daca mereu ai in casa bunadispozitie, intelegere si comunicare,
Daca astazi poti ierta celor ce ti-au gresit si tu la randul tau sa ceri iertare si sa fii din nou cel ce ai fost,
Daca nu ti-ai uitat originea si nu ti-e rusine cu ce esti si ai fost,
Daca nu rasplatesti bunatatea cu o vorba de ocara si iti pastrezi verticalitatea cu cinste,
Daca ai ochii plini de lacrimi in fata durerii si neputintei,
Daca poti sa razi in hohote pana la epuizare, ca un copil fericit prin definitie,
Daca acum ai toate acestea sau macar cateva dintre ele,
atunci inseamna ca MOSUL a venit si ti-a luat din ghetutele sufletului tot ce era neplacut, dureros si greu de trait!

In locul lor ti-a lasat iubirea, cel mai de pret dar, pe care tu va trebui, la randul tau, sa il imparti in ghetutele tuturor celor care, asemeni mie, iti umplu sufletul de vise.


Iata si un mesaj de la Sfantul Nicolae:

Copile, eu sunt Mosul cel ce daruie si aduce bucurie si cel care raspunde  acum sufletului tau de copil.
Ce iti doresti? Dupa ce tanjeste sufletul tau acum?
Da-ti voie sa inviti in viata ta acest lucru.  Vezi-l, simte-l, cheama-l.
Eu sunt gata sa ti-l daruiesc.

Te imbratisez cu iubire.

Nicolae un sfant al daruririi si bucuriei

Textul de mai jos al "Rugaciunii lui Iisus" este preluat din vol. "Viaţa şi Învăţăturile Maeştrilor din Extremul Orient"

Cu toata inima mea,

O, inima a fiintei mele, o ,Tata, sunt una cu Tine. Te recunosc de-a pururi ca fiind Tatal tuturor. Tu esti Spirit omniprezent, atotstiutor.

Tu esti Intelepciune, Iubire şi Adevar. Tu esti puterea, substanta şi inteligenta din care toate lucrurile au fost create. Tu esti viaţa spiritului meu, substanta sufletului meu, inţeligenta gandirii mele. Eu te exprim în trupul meu şi în toate faptele mele.

Tu esti inceputul şi sfarsitul, tot binele pe care il pot exprima. Dorinta din gandul meu, semanata în suflet, capata viata de la Tine in spiritul meu. In deplinatatea timpului si prin legea credintei, ea devine vizibila în experienta mea. Binele pe care il doresc deja exista în spiritul meu sub o forma nevazuta şi asteapta implinirea legii pentru a fi facut vizibil şi stiu că deja imi apartine.

Cu tot Sufletul Meu,

Cuvintele pe care le rostesc acum, o, Tata, Iti fac cunoscut obiectul dorintei mele. Ca o samanta, ea este plantata în solul sufletului meu şi insufletita in spiritul meu de viata Ta. Ea trebuie să rasara. Ingadui doar Spiritului Tau - Intelepciune, Iubire şi Adevar - să traiasca în sufletul meu. Doresc numai ceea ce este bine pentru toţi şi acum îţi cer Tie, Tatal meu, să implinesti aceasta.

Tata, care esti in mine, iti cer să exprimi Iubirea, Intelepciunea, Puterea şi Tineretea Eterna; cer să se realizeze Armonia, Fericirea şi Prosperitatea deplina. Eu doresc să pot primi, direct de la Tine, inteligenta mea pentru a intelege cum sa scot din Substanta Universala, ceea ce este necesar pentru implinirea tuturor dorinţelor bune. Aceasta nu o doresc pentru mine, Tata, ci pentru a putea fi de folos tuturor copiilor Tai.

Cu toata Mintea Mea,

Ceea ce doresc este deja în forma vizibila; construiesc în cuget numai ceea ce doresc. Asa cum o samanta incepe să creasca sub pamant, în liniste şi intuneric, tot aşa şi dorinţa mea prinde forma în imparatia tacuta, invizibila, a sufletului meu. Intru în camaruta mea tainica şi inchid usa. Tacut şi discret, pastrez dorinţa in minte ca si cum ea ar fi deja implinita. Tata, astept acum crearea ei perfecta.

Tata, care esti in mine, îţi multumesc pentru implinirea dorintei mele si fie ca ea sa capete viata necontenit in invizibil. Eu stiu că Tu ai revarsat asupra tuturor, cu iubire şi generozitate, belsugul comorilor Tale. Tu ai implinit toate dorinţele bune ale vieţii mele. Tu imi ingadui sa fiu partas din belsug la comorile Tale. Eu pot sa-mi realizez unitatea cu Tine si fiecare din copiii Tai pot face la fel. Tot ce am pot să dau tuturor pentru a-i ajuta pe toţi copiii Tai. Tot ce am Iţi dau Tie, Tata al meu.

Cu toata Puterea Mea,

Prin nici o fapta si prin nici un gand eu nu voi tagadui ca în spiritul meu a fost implinita dorinta mea. Realizarea ei este acum perfect clara. Prin spirit, suflet, gandire si trup eu sunt sincer in dorinta mea. Am intrezarit in spirit ce era bun pentru mine. Pe acesta l-am conceput ca pe o idee perfecta în sufletul meu. I-am dat forma-gand veritabila. Ea este perfecta. Eu o chem acum sa devina vizibila, sa se manifese.

Iti multumesc, Tata, pentru tot ce am incepand de acum: Iubire, Intelepciune, Inteligenta, Viata, Sanatate, Putere, Tinerete Vesnica, Armonie, Fericire, Belsug şi posibilitatea de a aduce în manifestare, din Substanta Universala, tot ceea ce imi este necesar pentru implinirea tuturor dorintelor bune.

Sarbatoarea cea mai draga a lunii este sarbatoarea Nasterii Domnului Iisus si de aceasta data mesajul a venit de la Mama Divina:

In zilele acestea serbati minunea nasterii fiului meu.

Serbati vestea buna a nasterii fiului luminii – Iisus.  Va invit deasemenea sa serbati viata voastra si renasterea proprie.

Purificati-va de energiile vechi si eliberati-va de greseli. Invatati din ele si apoi uitati-le si iertati-le. Iertarea este compasiunea divina in actiune.

Renasterea este planul sufletului in actiune care deschide noi cai de vindecare si manifestare ale Eu-lui vostru divin.

Va imbratiseaza cu bucurie si iubire divina de mama,

Maria – Mama si Regina

Pregatesc un dar pentru voi de sarbatori pe care vi-l voi anunta in curand.

Va doresc o iarna minunata blanda si frumoasa. Odihniti-va, bucurati-va, sarbatoriti si pregatiti-va pentru un an nou si mai bun. Va doresc un sfarsit de an minunat din toate punctele de vedere.

Iubire si multe binecuvintari divine,



NOTA: Cei care doresc sa foloseasca materialele din acest newsletter o pot face, dar ii rog sa precizeze sursa lor, numele meu si site-ul www.MesajulLuminii.ro


Mesajul Luminii - Noiembrie 2013

Dragii mei,

Luna Noiembrie este o luna bogata in sarbatori religioase. Pe data de 8 am sarbatorit ziua arhanghelilor Mihail si Gabriel, pe 11 se sarbatoreste ziua sfantului Mina si pe 30 se sarbatoreste ziua sfantului apostol Andrei.

Mesaj de la arhangheli:

Salutari familiei noastre angelice incarnate pe pamant. Voi ati venit sa fiti vindecatori, povatuitori, profesori si aparatori ai dreptatii si ai celor slabi. Va cerem sa fiti intelepti si sa aveti grija si de nevoile corpului vostru. Va iubim si va apreciem pentru munca voastra. Fratii vostri sunt mereu cu voi ocrotindu-va si sustinand munca voastra Arhanghelii Mihail si Gavril 

Pe 28 s-au implinit 24 de ani de cand parintele Arsenie Boca s-a dus la cer. Sa ne rugam pentru Parintele, sa aprindem o lumanare, sa ne bucuram ca avem un asa mare si bland ocrotitor.

Sa ascultam acatistul lui: http://www.youtube.com/watch?v=rz08PWUcbv0 (Preview) Acatistul Parintelui nostru Arsenie Boca – Iubeste Si Crede
Viata si minunile Parintelui : http://www.youtube.com/watch?v=cPp9S6k318o (Preview)
Viata si minunile Parintelui Arsenie Boca (film documentar) Pelerin Ortodox Viata si minunile Parintelui Arsenie Boca - Omul lui Dumnezeu (film documentar). Si un alt film de exceptie : http://www.youtube.com/watch?v=D9N1UF6hwXc

Mesajul Parintelui Arsenie este:
Eu sunt cu voi mereu in gind. Fiti puternici si curajosi. Pastrati-va inima si constinta curata ca sa va bucurati de faptele voastre. 

Mesaj de la sfantul apostol Andrei
Eu am fost si ramin aparatorul meleagurilor voastre. Rugati-va mie, cereti-mi ajutorul, spuneti-mi pasurile voastre. Voi sunteti turma mea la fel cum sunteti turma lui Isus. Va imbarbateaza si e mereu cu voi Andrei, apostol al Domnului si crestinator al Romaniei 

Suntem in plin post al Craciunului, fie ca acest post sa fie un post al pacii interioare, iubirii si iertarii pentru fiecare dintre noi.

Meditatiile lunii Decembrie sunt: 
11/12 – ora 22.00 Meditatia de portal - si conectare la noile energii venite pe planeta. Noul portal deschis a adus o nfuzie de energii transformatoare pe planeta.
18/12 –ora 22.00 Meditatia de vindecare si de iubire de sine
23/12-ora 22.00 Meditatia de conectare cu energiile domnului Iisus

Daca nu sunteti inscrisi in lista celor ce primesc invitatiile pentru meditatiile spirituale, va rog scrieti-mi ca sa va pot adauga .

Va imbratisez cu drag!
Fie ca binecuvintarile divine ale acestei perioade sa va aduca reusite si multa bucurie in acest sfirsit de an.

Daniela
http://mesajulluminii.ro/
http://mesajul-luminii.blogspot.com/
http://www.facebook.com/DanielaLuciaNistor
http://www.facebook.com/PelerinajeleLuminiiRO

NOTA: Cei care doresc sa foloseasca materialele din acest Newsletter o pot face, dar ii rog sa precizeze sursa lor, numele meu si site-ul www.MesajulLuminii.ro

Mesajul Luminii - Septembrie 2013

Dragii mei,

Am ajuns acasa dupa voiajul de trei luni in Romania si o parte din mine resimte aceasta experienta ca un voiaj lung de 1 an.

S-au intamplat multe in aceste 3 luni si locurile extraordinare pe unde am calatorit au contribuit la aceasta. Personal, am dedicat acest timp muncii de transformare personala care sa ma aduca la un nivel superior de intelegere, creatie si vindecare, atat pe mine ca persoana cat si munca mea. Pelerinajele pe care le-am facut au intrecut toate asteptarile mele si multe vise si minuni s-au materializat pe durata lor.

In Medugorje, Maica Sfanta ne-a primit cu fast si celebrare, iar slujbele tinute in aer liber au fost mai puternice ca oricand. Pe dealurile aparitilor, in biserica si peste tot in Medugorje am fost alintati si imbratisati cu iubire divina.

In Italia am fost primiti cu bunatate de locuri, oameni si sfinti in lacasurile lor. Sfantul Anton este un sfant plin de candoare si bunatate, Sfantul Nicolae este plin de iubire, iar Sfantul  Francisc ne-a imbracat in compasiunea si acceptarea lui. Am descoperit-o pe Sfanta Rita, o sfanta a vindecarii si credintei si minunatul loc numit Loreto unde se afla o parte a casei Maicii Domnului.

La o luna dupa Italia am mers in Grecia intr-un pelerinaj visat de mult si in care am urmat un traseu inedit care ne-a facut sa descoperim si sa patrundem in locuri unice si minunate.  Am ajuns In Kefalonia descoperind ca serpii Maicii Domnului sunt reali si vin cu adevarat la intalnirea anuala si in plus sunt calzi la atingere, neavand raceala obisnuita a reptilelor. Am descoperit si crinii Maicii Domnului care desi uscati de 3 luni de zile, in onoarea ei si a zilei ei de nastere dau mugur nou cand sunt asezati in fata icoanei ei.  In Kefalonia am fost si oaspetii Sfantului Gherasim a carei zi am serbat-o la biserica lui miraculoasa, si la mormantul si pestera in care a pustnicit in care unii dintre noi au coborat pentru a-l cinsti.  Cu uimire am descopeirit minunea micutei biserici a Sfintei Teodora din Vasta in care cu adevarat cresc radacini de copaci direct din acoperis fara ca fenomenul sa poata fi explicat.  In plus punand urechea pe scoarta copacului am auzit bataile unei inimi.  Tot la acest drum ne-am regasit cu Sfantul Spiridon, Sfantul Nectarie, Sfantul David, Sfanta Parascheva  si l-am descoperit pe Sfantul Efrem, sfant martir nou canonizat plin de putere si vindecare si unde una din maicutele din grupul nostru a primit cadou unul din papuceii sfantului.

Va invit pe toti sa priviti pozele din pelerinaj conectandu-va la aceste locuri de miracol si la puterea vindecatoare a moastelor in Facebook-ul meu de pelerinaje in care le–am postat  http://www.facebook.com/PelerinajeleLuminiiRO

De-a lungul pelerinajelor, Maica Domnului a venit spre noi cu multa iubire, sfaturi si rugaciuni pentru pacea lumii.  La intrarea in Grecia dansa mi-a aparut intr-o viziune in care isi tinea Braul ridicat deasupra capului ocrotind acolo harta Romaniei. Desi pe moment aceasta viziune m-a uimit, recitind mesajele dansei am inteles mai tarziu ca pelerinajele noastre din acest an au fost mai mult decat pelerinaje, au fost solii de pace, si peste tot pe unde am umblat am purtat pacea si am primit pacea locului.

Iata si un mesaj primit de la Sfantul Nectarie – sfant al vindecarii:

Desi sunt de departe nu trebuie sa calatoriti aici pentru a-mi cere sfat si binecuvantare. Eu sunt gata sa va vindec cu blandetea mea in fiecare moment in care nu sunteti in inversunare si vinovatie.

Pacatul nu este pacat ci o capcana a mintii careia ii este frica ca daca nu are poveri si traieste in usurare, poate gresi. Accepta eroarea, corecteaza-o si iarta-te, mergand mai departe inteleptit.

Eu sunt cu voi si va primesc cu drag in bratele mele pentru vindecare.

Sfantul Nectarie – un sfant al iubirii de oameni si al vindecarii

In luna sepembrie am tinut primul meu retreat care a fost o mare reusita datorita energiei minunate de coeziune a grupului  nostru de lucru, frumusetii locului si puterii energiilor generate de meditatiile si exercitiile pe care le-am facut.

Iata doua din marturiile primite de la participantii la retreatul meu de la Sibiel:

Cuvintele sunt de prisos pentru ceea ce simt de cand am ajuns ieri acasa. Sunt un om binecuvantat pentru ca primesc in viata mea atingerea unor oameni incredibili, iar tu esti pe departe cea mai mare inspiratie si exemplu... In zilele care au trecut am primit raspunsuri la intrebari care ma bantuiau de mult, acordajul cu Fecioara Maria fiind cel mai mare dar pe care l-am primit... - Monica, Sibiu
Tot ceea ce pot spune este: va iubesc, va multumesc si astept cu nerabdare tabara de anul viitor pe tema iubirii de sine. - Maria, Berlin

Sunt de asemenea recunoscatoare si pentru cursurile pe care le-am tinut in tara , pentru oamenii minunati pe care i-am intalnit si pentru tot ceea ce am trait impreuna prin constientizare si vindecare. Multumesc si tuturor organizatorilor si celor care m-au sustinut in munca mea facand posibile aceste deschideri de cursuri in locatii noi in tara pentru a conecta noi zone si persoane cu iubirea divina.

In aceste 3 luni am tinut si multe sedinte de lucru individual, cunoscand oameni noi si ajutindu-i sa se redescopere prin intermediul conectarii la Divin.

Cineva m-a intrebat cum a fost posibil sa realizez atat de multe in 3 luni. Din perspectiva mea as fi dorit sa fac inca si mai mutle lucruri, dar recunosc ca programul a fost intens si ma declar multumita. Ceea ce m-a tinut concentrata a fost timpul – acel interval de timp alocat de biletul de avion pentru intoarcerea acasa – si care mi-a sustinut simtul urgentei de a finaliza cat mai mult din ceeea ce imi propusesem.

Va sfatuiesc si pe voi sa va fixati un interval de timp clar si fix pentru finalizarea dorintelor, si sa incepeti neitntarziat procesul de realizare a lor.

Regret ca programul meu de meditatii lunare nu a putut fi tinut in mod echilibrat in ultimele trei luni datorita calatoriilor mele.

Meditatiille spirituale ale lunii Octombrie vor fi: meditatia de portal 9-09, meditatie de iubire de sine 15-09, meditatie de manifestare 22-09.  Daca nu sunteti inscrisi in lista celor ce primesc invitatiile pentru meditatiile spirituale va rog scrieti-mi ca sa va pot adauga.

Asa cum am spus mai am doar cateva locuri libere in programul meu de lucru in acest moment si va invit pe cei dintre voi care sunteti gata sa creati mai multa libertate, bucurie si abundenta in viata voastra sa imi scrieti pentru a va sustine pe drumul vostru cel adevarat.

Va transmit imbratisari si urarea ca transformarile minunate ale acestei veri sa  lucreze, sa trezeasca si sa binecuvanteze tot ce este mai bun in fiecare din voi.





NOTA: Cei care doresc sa foloseasca materialele din acest Newsletter o pot face, dar ii rog sa precizeze sursa lor, numele meu si site-ul www.MesajulLuminii.ro

Ultimele evenimente din vara aceasta




Dragii mei,

Cu ajutor divin, ne-am intors din Grecia - un drum mai mult decat miraculous, plin de daruri si transformari personale.

Deoarece sederea mea in Romania se apropie de sfarsit, iata ultimele noutati si evenimente legate de munca mea anul acesta, in tara.

Imi propun sa impartasesc cu voi mesaje, intamplari, daruri si vibratii noi cat de curand si de aceea va invit la o intalnire de pelerini-calatori dar si de pelerini-de-suflet, Vineri 23 August, orele 19.00 – 21.00, la:
Restaurant El Capitan
Splaiul Unirii nr 162
Tel: 021-319.54.33
021-319.54.31
0721.198.406.
Gasim aici atat mancare vegetariana cat si obisnuita, intr-un spatiu mare si generos, in care putem sta linistiti la taifas.

P.S.
Va rog, luati legatura telefonica si cu cei cu care sunteti in contact ca sa ne asiguram ca toata lumea stie de acest eveniment.

Pe 1 Septembrie 2013 voi tine un curs experiential de Manifestare a scopului vietii la Constanta si ii rog pe cei interesati sa participle, sa imi scrie.

Saptamana viitoare, pe data de 27-28 August voi tine ultimele zile de sedinte de lucru in Bucuresti, cu ocazia sederii mele in tara. Pentru programari, va rog sunati la Claudia - tel: 0723 892668. Au ramas numai cateva locuri libere.

De asemenea, tot numai cateva locuri au ramas libere pentru tabara initiatica de Cunoastere de sine, de la Sibiel si ii invit pe toti  cei interesati de aceasta experienta unica, sa imi scrie si sa imi trimita un acont pentru rezervarea camerelor - care trebuie facuta pana Luni.

Aceasta tabara initiatica este menita prin programul ei, sa creeze o experienta de cunoastere de sine, vindecare si transformare conform potentialului personal cel mai inalt.

Va imbratisez si va astept cu drag la aceste evenimente.

Fie ca intregul Univers sa va imbratiseze si binecuvinteze cu darurile Lui!

Daniela-Lucia